Valuri libere
Mai jos e o incercare de scurta povestioara, prima parte, o sa postez si celelalte parti in functie de cum le scriu si cat de interesante iti par tie, cititorule drag 
-Part 1-
Linsday se simtea ca o rasfatata in pantalonasii crem in dungi orizontale lungi precum picioarele ei sculptate artistic. Avea o pofta nebuna sa porunceasca ceva rece de baut, sa ceara ceva amuzant de citit, sa i se aduca un sezlong tanar si fibros pe care sa se intinda lenesa, ca o pisica fara stapan, uitand pana si de propriul ritm serpuitor al torsului. Se intinse pe prospopul albastru intens cu grija, parca i-ar fi fost teama sa nu prinda pe pielea usor inasprita de bronz coloratura stridenta si se intreba ce-a fost in ochii lui Charles cand a cumparat bucata asta de material de o nuanta atat de sticloasa si artificiala. Un zambet lung ii deschise buzele asemenea unui pescarus inaltat spre cerul limpede al amiezii la imaginea lui Charles in fata buticului cu umbrele, creme de soare, ochelari si alte nimicuri. Si ochii lui sclipind la vederea obiectelor agatate ca niste alvite de copertina de stuf improvizata. Lui Charles ii plac culorile. Culorile vii, tari si puternice.
Era aiurea ca trebuia sa stea singura alte 2 zile, la Charles mereu aparea asta sau cealalta, mereu una serioasa. Plecarile lui pentru afaceri o plictiseau teribil, nu prin frecventa lor, ci prin starea de cunoscut pe care i-o evocau. Ii placeau lucrurile noi si surpinzatoare, iar perindarile lui continue deja treceau in sfera clasicului in ultimele 3 luni de la promovare. Cunostea atat de bine sentimentul de dinainte si dupa, dar azi parca era cel mai tare ancorata in starea de ‘intre’.
Isi scoase in graba panatalonasii si isi puse ochelarii aramii, usor distrata la vederea manichiurii care incepuse sa-i cedeze sarii din apa si nisipului scortos. Nu-i nimic, isi zise, Tony o sa ma primeasca diseara. Nu anuntase ca va veni.
Isi regla minutios gradul de ridicare al piciorului drept astfel incat sa creeze cele doua linii frante ale unui A inalt, isi intinse mainile paralel pe suportul albastru si isi aduse aminte de incordarea de dinaintea spectacolului. Odata au dansat pe ‘Boom Boom’, priza initiala era asemenea unui turn de castel sprijinit de baze stabile. Ea era unul din pilonii de sustinere. Si erau 5 fete, toate pline de voie buna si indragostite de gimnastica.
Da, a fost indragostita de sportul asta, precum si de mai toate lucrurile ce i-au aparut in cale in viata. Linsday credea in ce i se intampla si poate ca desi unele lucruri, precum trezitul devreme, nu i-au placut niciodata, a invatat sa le iubeasca. Ii placea sa posede si sorbea cu aviditate tot ce o inconjura. Obiectele si faptele devenind o parte din ea, nu erau decat raze, fapturi atat de dragi fiintei sale dornice de lumina.
Soarele i se rasfrangea acum in ochelarii copti, buzele i se stransesera usor intr-o ridicare feminina, precum momentele in care si isi potrivea rujul in ingusta oglinda ce imita modelul chinezesc. Parul il avea prins strans intr-un coc rasucit peste masura si acum usor ravasit. Capatase incet culoarea decolorata a papurei, Linsday nu suporta palariile pentru ca strica forma si dau impresia de sufocare. Charles ii cumparase una cu borurile largi si elegante precum ale lui Audrey in ‘Breakfast at Tiffany’s’, dar nu o purtase niciodata motivand ca ii era prea mare. De fapt, ii incadra perfect froma rotunjita a fetei.
Cand l-a cunoscut prima data nu i-a acordat nicio atentie. De fapt, asa i se intampla mereu. Parca destinul vroia sa se joace cu ea si sa o priveze de primele si cele mai scumpe amintiri ale intalnirii cu ‘persoana aceea’. Stie ca celelalte il observasera, iar ei nu ii plac barbatii care starnesc atentia tuturor femeilor din jur, mereu si-a dorit pe cineva care sa nu fie vazut decat de ea si sa nu fie atras decat de ea. Dar niciodata nu a fost sa fie asa. Si apoi toata rumoarea de cand s-a cuplat cu Charles a deranjat-o precum corsetul pe care nu l-a tinut la proba decat cateva clipe acum o saptamana, simtind ca o sufoca. Era acea senzatie de stramtorare si de nepotrivire cu ceea ce e ea. Acum totul era parte a povestii si ii placea sa creada ca a descorperit in el ceea ce niciuna din acele femei nu a putut vedea: spiritul lui sensibil si tulburat. Deja pentru ea era o regula interna confirmata ca persoanele afisate a fi detinatoare de succes, putere, ambitie si capabilitate sporita de sociabilitate sunt cele care construiesc lumea lor ametitor de apreciata dintr-o patrunzatoare sensibilitate si imaginatie dominata de dorinta implinirii intru devenire.
Ii mai placeau ochii lui verzi intens colorati si buzele lui groase rasfrante mereu intr-o dorinta a fi exprimata, asemena unui copil. Nimic altceva nu mai amintea de varsta inocentei, faptura lui atletica si bine inchegata, nasul hotarat si parul intrucatva aspru strigau hotarare, determinare si putere. Degetele lui lungi erau mereu incarcate de impulsul de a trece la urmatorul pas, inaintea picioarelor, inaintea ochilor, dar cedand uneori intrebarii conturate de buze. Charles purta culori tari si ii placea sa le vada culese cu interes de privirile celor din jur. Mai ales in cazul in care se reflectau in ochii albastrii ascunsi ai unei femei. Asa a cunoscut-o pe Liza, cum ii spunea ei lui Linsday alintand-o cu inflexiuni molatice din glasul ferm de barbat.
Isi arunca intr-o parte cu prefacuta nepasare ochelarii, intr-un gest in care ar fi vrut sa lase la o parte toate amintirile ce incepeau sa i se deseneze pe lentile. Se ridica studiat, tragand cu coltul ochilor in stanga si in dreapta si cand atinse perfect unghiul de 90 de grade se intreba ce e in capul ei. De parca cineva ar fi observat-o, de parca ar fi vrut ca cineva sa o observe, sau nu repeta decat miscarile studiate pentru Charles, pentru a-l atrage, chiar daca nu e langa ea? De fapt asta era problema, era singura iar si nu ii placea acest lucru. Actiona ca o marioneta, ca o papusa trasa de propriile sfori pentru a fi cat mai cocheta, cat mai atragatoare pentru…nimeni decat ea.
Isi indrepta hotarat pasii catre mare, sperand sa-si gaseasca in umezeala apei linistea pe care gandurile ei o incercau prin prea multe si nefiresti valuri.
In lumea ta
In lumea ta sunt panze de paianjen.
Le-am tesut impreuna candva gen:
In ceasul in care privirile si buzele ni s-au aruncat desuet
In prada leaganului scobit din inima de cires si prins in corzi de Soare – dulce zambet.
In lumea ta sunt mii de cotloane.
Le-am intrezarit atunci printre coloane
Inghitind tacerea incinsa de facliile amare
Intr-un inspiro topit de-o deoparte cu al meu in apusul intelepciunii – dulce uitare.
In lumea ta sunt culorile mai demult create.
Le-am zamislit fara noima din teasta dorintei aflate;
Si muguri fragezi au strapuns imbacsitul sevalet al timpului
Zburdand cu zvon de fluturi spre calea noua taiata lunii – dulce cale a Olimpului.
In lumea ta se zbate umbra zborului meu – dulce plecare.
Carlie Winston - Boxes
O melodie superba, cu versuri alese.
Enjoy! (merci Iulian pentru eforturile sustinute de a ma culturiza muzical)
Boxes
As a child with ocean eyes I smiled
At a world existing just for me ;
Without boxes, borders or boundaries
I built dreams ;
But like plastic building blocks
They were knocked down to the ground
I grew up
To a world of compromise
Analising what it means to dream.
I don’t really wanna understand
Everything in my world
It spoils the fun for me
Come on darling you can take my hand
Blowing kisses in the wind
We’ll fly away in our dreams
From the boxes they’ll put us in.
With these plastic building blocks
I could make a thousand me’s!
TU
Sunt anumite senzatii in viata pe care e imposibil sa le uiti…Daca as descompune amintire cu amintire si as sterge locuri, persoane, sunete, nu as putea sterge starile de spirit. Desene imprimate pe foia de papirus a memoriei, nu pot fi desprinse sau indepartate, ele raman o parte din fiinta ta. Le vezi coloratura aprinsa si distinsa precum a papusilor matrioshka si oricat de mult ai incerca sa le descompui, nu reusesti decat sa te surprinzi cu forme noi iar si iar…interminabil.
Nu a trebuit decat sa citesc randuri pentru a simti reverberatiile de atunci si de acum si de va fi. Pentru ca oriunde voi fi purtata de drumul ce mi se intinde inainte si pe care incerc sa il intalnesc cu cel predestinat pentru a-mi regasi fericirea, regasesc sentimentul ‘acesta’. Atat de plin de mine, de tine si de intregul Univers. Si nu e iubire, poate nici prietenie, e regasire!
Doua fiinte, puncte atat de distante fizic pe tabla jocului vietii contopite printr-un amestec mai mult sau mai putin fortuit, dar cu siguranta mult asteptat! Cu tine am inteles ca suvita mea zbatuta prin vant nu va mai fi niciodata blonda precum spicul de grau, dar noi o putem vedea asa, ca poezia ridica si ne ajuta sa ne intalnim intr-un spatiu sacru si incarcat de magia ochilor ce tresar, ca bariera unei alte limbi nu e decat o cale de a invata ‘a citi’, ca oricat de departe am calatori, in final nu ajungem decat de la noi catre noi intru noi!
Si ca, in ciuda infinitelor posibilitati de manifestare a personalitatii mele, tu ai capturat atunci in privire esenta fiintei mele.
Iti multumesc ca ai (re)aparut in viata mea!
S Novom Godom!
A venit Noul An si mi s-a facut pofta de scris. ‘La multi ani’ inainte de toate.
De fapt, nevoia acuta de a scrie ma urmareste de mai mult timp. Iar in ultima vreme cand ma plimb, cand ma opresc sa privesc vitrinele arcuite si colorate sau cand iau o pauza la rascrucea dintre ‘expir – insprir’ apare cranguta asta verde aprins, impodobita ca o sorcova si ma intreaba: ‘Scrii?’
M-am intors in capitala si mergeam ca de obicei pe stradute mie bine cunoscute cand am vazut fetita aceea mica si toata un zambet. De fapt, am vazut doar o gura rotunda si aprinsa de neastamparare si am auzit tobele lovite de rasete si…am simtit mugurii miscarii copilaresti. Poza 2: zapada firav prinsa intr-un bulgare zburdand involuntar. Mai trebuie tinta?
Si ma gandeam ce fain o sa fie in timp cand eu o sa o tin de manuta pe o fetita neastamparata, blondinka rusoaica cu ochii mari, rotunzi, de un albastru umed si parul plin de zapada. Cand eu o sa fiu in ochii ei si cineva de pe strada o sa ne priveasca.
Dar revenind la scurgerea agitata de acum a timpului, vreau sa-ti spun ca Anul asta e cu totul unul special! Daca am trecut peste bataile viscerale ale lui ‘2009’ (care pentru mine au fost incantator de benefice), deja trebuie sa pornim la zamislirea unui Nou Noi. Ador inceputurile pentru ca au depasit deja etapa de cumpana si sunt mereu cu apasare pe tragaci: actiune multa, riscuri si o miriada de tinte diferite. Eu le compar cu mersul pe motor: te-ai asezat echipat, ti-ai definit dorinta de a prinde peste 150 la ora pe banda opusa si ai pornit spre a-ti intrece in goana propria cale! Don’t stop ‘till it’s over!
Tu cum ai de gand sa fii intr-o Sweet Disposition Anul asta?
Lonely Shepard - Nana Mouskouri with Gheorghe Zamfir
Un pastor. Singuratic
Un nor. Uitat. Desirandu-si vertebrele ramuri-ramuri in lanturi lungi de asteptare. Degete de puf macerate in flori de cicoare culese cu migala de pastorul singuratic.
Un cioc. Creion tinut de pasare trasand infinitul in paclele alb si gri si bleu. Tais ascutit in otrava libertatii, scrijelind scoarta nepatrunsa a norului nou.
Un varf. Semet de trist, rotunjit. Imbracat in scutul nud, protejandu-se de picatura perena de pamant, de caldura febrila a radacinilor si de umbra tare a ciocului crud .
Un gand. Adanc, pierzandu-se in lacul uitarii si regasindu-se intr-o clipire a ochiului de sine. O scuturare a genelor separate de rigole umplute cu sare pana in varful dulce.
Un nai. Arzand o pereche de buze tacute, topind ceara bruna din fuioarele batailor notelor. Un suflet zbatut intre zabrele de lemn, zburand in cautarea gandului implinit.
Un cuvant. Cautand in nor un cioc, atingand in varf un gand, devenind un cuvant: NAI.
Constantin Noica, “Jurnal de idei”
A tine un jurnal de idei a fost preocuparea constanta a lui Constantin Noica incepand cu anul 1939, anul in care sunt scrise primele pagini ale “Jurnalului filozofic”, publicat 5 ani mai tarziu.
Caietele care constituie substanta volumului “Jurnal de idei” cuprind mai multe tipuri de notatii:
- Acumulari de atelier in vederea unor viitoare carti
- Incercari succesive de captare, definire si nuantare a gandului propriu, a temelor specifice, a propriului portret filozofic
- Cugetari, aforisme si fragmente filozofice
- Note de lectura
- Notatii autobiografice, insemnari de calatorie
(Humanitas, Bucuresti, 2007, Pg.65, 2.115)
“Te uiti la toate casele astea in care oamenii isi traiesc viata lor, fiecare tragandu-se cat mai adanc in ascunzisiul lui. In fiecare casa se petrece un proces de insingurare umana, de abstractizare in concretul propriu, al fiecaruia. Casele pot fi aceleasi, ele vor sa ascunda altceva, de fiecare data. – Ce pulverizare a omului ne exprima ele!”
Ai vrea sa vezi omul adunat, refacut: omul universalului. De ce n-ar exista case ale tuturor, ale omului, care sunt deschise spre universal? (…)”
(Humanitas, Bucuresti, 2007, Pg. 131, 2.313)
“In timp ce omul traieste intr-un spatiu tot mai abstract (intr-o lume fara natura, fara identitate geografica, fiind “oriunde” prin mass-media, si locuieste fara vecini), matematicile vorbesc de un spatiu tot mai concret. Astfel topologia invoca ideea de vecinatate si spune ca o topologie pe o multime X- adica o forma de spatialitate- poate fi definita si cu ajutorul sistemului de vecinatati .
Bineinteles ca vecinatatea nu e totuna cu vecinul, care dadea inainte miezul comunitatii (“sa-ti cumperi intai vecinul si pe urma casa”), adica era principiul de cuminecare, nu numai de comunicare. Dar vecinatatea topologica nu e nici mult deosebita de vecinatatea sociala, caci “daca n-ar fi nu s-ar povesti”, daca n-ar fi asemanatoare nu s-ar numi asa (…)”
>> Am ales cele doua fragmente pe temele specifice “abstractizare in concretul propriu”- restrangere din universal in individual - si “vecinatatii” – topologica, respectiv comunitara – pentru ca mi se par obraznic de adevarate. Trec de nuanta usor ironica a primei lecturari “da mai, asa e” si se lipesc perfect de foia realitatii cotidiene, oricat de creponata, colorata, perimata ar fi ea. Toti tindem spre insingurare si instrainare pentru ca lumea in care traim nu mai e taramul paradiziac, cu lutul promordial si cerul deschis spre univers. Nici noi nu mai suntem constiinta universului. (Indi)vidul este cheia ecuatiei contemporane.
Intotdeauna am fost pasionata de case. Imi amintesc cum de la varste indecent de fragede eram curioasa sa vad ce se ascunde in locuintele oamenilor, acolo unde o usa se deschidea pentru a se inchide in graba, acolo unde ochiul ferestrei clipea indepartand pentru cateva clipe cataracta storurilor trase sau pur si simplua acolo unde trupul dospit al tencuielii se frangea sub mana timpului. Imi placea sa imi imaginez cine traieste inauntru, cum e asezata mobila, cate generatii de locatari s-au perindat cu povesti si pasi de-a lungul podelelor imprimate. Si mai ales, cum ar fi daca acolo as sta eu? Acest ultim gand mi se infiltra sacadat in privire, intepandu-mi palmele cu fulgi reci de gheata, aruncandu-mi dorinta voluptoasa in sange. Da, si eu simteam nevoia sa ma inchid in acest spatiu “fizic” al casei, sa ma dizolv incet in culoarea peretilor si praful ascutit al mobilelor, nu ma interesa cine locuia langa, gandul la prezenta lor nu ar fi putut decat sa ma irite cu un miros intepator.
Vream sa ma abstractizez in concretul propriu, fara vecini.
Dar comentariile tale sunt binevenite! 
P.S. O melodie care mi s-a parut potrivita ca fundal muzical.
PR ACT -ic!
Asa cum bine a simtit Alin, postul anterior poarta in spate mai mult deca o simpla peroratie, poarta greutatea propriei realitati. Poate este realitatea ghicita intr-o oglinda distorsionata, cea pe care incerc sa o acopar dimineata cu valul zambitor al undelor radio. Poate ca e realitatea in care am pus deja varful atent al piciorului drept si, simtind cum imi pierd echilibrul interior, l-am retras in fuga arcuindu-l.
Dar ce pot face eu pentru a nu fi realitatea imediata?
Ce poti face tu pentru a nu intra in trendul “practic”?
Daca tu inca te gandesti ce sa rapunzi, eu cred ca mi-am formulat deja o idee: PR ACT minus ic…stergem ic-ul din coada si actionam in sensul rebranduirii personale!
Un studiu pe care ar trebui sa il demareze fiecare dintre noi ar disloca din cadrul usii inchise intrebarea:
De cate ori spun “EU” intr-o zi?
Si in ce context spun “EU”, ce nuanta atribui enuntului in sine <constructii pozitive/negative>, cum ma raportez la axa timpului <coordonata trecut, prezent, viitor propriu>, cum relationez propria entitate cu individualitatea celorlati?
Fiecare are modul propriu de a vorbi despre sine si cred ca nici nu constientizam cat de multe transmitem prin simpla integrare a cuvantului “EU” < diftong cu valente auditive atat de cristaline> in AFIRMatii.
Exista chiar o terapie de vindecare prin rostirea cu voce tare a vocalelor. Savantul de origine austriaca Leser Lasario a redescoperit aceasta tehnica fara indoiala straveche. Suferind de o depresie accentuata, el a observat ganguritul unui bebelus caruia pronuntarea unor vocale ii producea o stare de fericire si veselie incantatoare. Experimentand cu consecventa pe propria persoana, Lasario s-a vindecat in totalitate si a continuat studierea acestei tehnici aparte, in decursul timpului ajutand mii de oameni care s-au vindecat de diferite afectiuni.
Astfel, starile si efectele terapeutice echivalente diftongului “EU” sunt:
Vocala E – actioneaza asupra gatului, a coardelor vocale, a tiroidei, glandei si laringelui. Vindeca in mod gradat gusa si alte tulburari care apar la nivelul gatului. Amplifica o stare de candoare si puritate.
Vocala U – actioneaza asupra regiunii stomacului, ficatului si organelor sexuale. Vindeca in mod gradat majoritea tulburarilor stomacului, elimina constipatia si afectiunile ficatului. Are influenta benefica asupra rinichilor si ajuta la depasirea impotentei si frigiditatii. Duce la aparitia unei stari de dilatare ampla a constiintei.
Suna aproape magic, nu?
EEE-UUU
“Perception is reality”, imaginea noastra nu este decat rezultatul alipirii bucatilor de puzzle ale perceptiilor celor din jur.
Sau
“Noi suntem ceea ce ramane in noi dupa ce ne desfiinteaza cei din jur”, imaginea noastra este produsul definit in urma decantarii perceptiilor eronate ale celor din jur.
Atunci spune-mi ce este “EU”, spune-ti “EU” si recunoaste intocmai ceea ce vrei sa stii despre tine, ceea ce-ai simtit mereu inconstient ca esti si abia acum recunosti cu voce tare.
Brand yourself and act! PR ACT!
Impune propriul trend!
Practic
Toate lucrurile care ne inconjoara trebuie sa aiba un simt practic. Alarma dimineata trebuie sa ne descante cu ring-ringul mereu agasant pentru ca trezeste sunetul banilor, pantofii pe care ni-i alegem cu grija sa-i inramam la talpa piciorului trebuie sa aiba croiala potrivita pentru ca intregesc outfitul unui ‘man’ de viteza (fie ca vor calca sau atinge viteza), pauza de la pranz trebuie sa fie scurta, cifrica si indeajuns de rasunatoare incat sa ne lase cu o masura muzicala pe limba, casuta postala trebuie sa fie la fel de neconventionala ca poseta unei dame “bine”: ispititoare dimineata cand incepe dichisirea mailurilor si pe masura de ocupata seara cand incepe pudrarea nasului din motive de imbacsire.
Practic, se termina si serviciul. El pe el insusi sau el pe noi, in functie de valentele reflexive sau directe implicate. Si apoi apare telefonul, trebuie sa obtina intalnirea de “chillax”, nu prea lunga pentru ca nu se mai pupa cu limba alarmei de dimineata si nici la fel de comoda ca la “opspe” ani pentru ca nu mai poate conexa cu limba adidasilor, acum ne-am pus pantofii care ascund desenul tropaielii obosite.
Acasa, mancarea practic gatita, pe modelul: tai cubulete ca asa aduci lejeritate in masticatie, ceva verde pentru ca e CSR si se aliniaza perfect in trend, o rosie senzuala pentru nota feminina din tine, ceva “fibra” pentru ca e un cuvant pe care-l intalnesti mai peste tot: cu cereale, pe iaurt, la carne, la textile etc si … cam atat!, cui ii plac complicatiile?
Si Netul, caruia trebuie sa-i mearga conexiunea struna <vezi contrar circulatiei CFR>, TV-ul, de care trebuie sa ne agatam retina si becul, Sfantul bec lasat de Edison care practic inchide ciclul unei zile PRACTIC E.
Happy birthday!
Pentru tine
Din degetele rasfrante pe o chitara si un microfon fara stativ a saltat muzica folk.
Initial cu un pas in spate, in cutia de rezerva am simtit cum patrund reverberatii
Si peretii laterali dispar inundati de valuri creponate cu small talk:
Ni s-au incurcat usor in cuvinte si le-am impletit treptat in Asociatii.
Dintr-un balcon al dorintei, dansul pentru tine si plimbarea catre nedescoperit
Am amestecat in aceeasi rasuflare un foc si o apa: zbatandu-se printre buze.
Ne-am topit privirea in culorile pastelate de rasarit:
In rozul dulce a inflorit sarutul, in Orange-ul aprins si copt - incredere.
Am trecut Vama si am inaintat catre efervescenta Liberty,
Printre corturi, in conturul negrul al noptii am vazut ce nici stelele nu pot lumina.
Din ritmuri, striatii si miscari capturate de energia duala in fiecare party
Dimineata s-a strecurat limpede spre mainile noastre : Mereu impreuna.
