Passion - Utada Hikaru
“Back far, far”
Papus alb, lung, din care se desprind straluciri zglobii de puf, sagetute ascutite inaltate spre un intreg soare copt. Multe, candide, dar efervescente… stranse intr-un glob rotitor de alvita alba. Un pai laptos incurcat cu fire de fruct de papadie.
“The future was forever shining.” Da, atunci nu eram decat noi si un fruct alb de papadie. Eu, contur aprins de suflul batailor cordului ascunse in acordul corzilor verzi de tulpina firava si tu, incordare a intregii firi, un 10 perfect rotunjit in dorinta de “a face”(;) un viitor.
“Below the pretty blue sky/ We were only frightened a little.” In primavara aceea papadia a strans cea mai mare cantitate de latex, ii puteam simti sangele de lapte zburdand prin peretii subtiri si ii vedeam antenele albe pulsand catre soare, aparandu-ne precum o umbrela de tot ce e violet si excesiv, mai ales de ultraviolete. Tu ai cuprins-o intr-o miscare robusta si ai apropiat-o de petalele-mi arzatoare – si am suflat…
“This window is stained with sorely missed colours.” Am apropiat-o incet…cu o sfiala trecuta. Intr-un suras amar si verzui am simtit crisparea oglinzii. Culori uitate, culori vechi si dureroase au sarit din toate partile intr-o despartire de colturi de sticla. Vopsea tare a patruns prin crapaturi si s-a auzit intinzandu-se pe jos dureroasa cand am incordat plamanii – si am suflat!
“Sometimes I want to doubt the promises made long ago.” Numai ca in coltul de jos, mai la stanga, inca simt motivul desenat de aratator si cred
“I just look back and miss all the things we could not do.” Aveam un Nou Univers in care numai unul spre altul puteam gravita, in timp ce timpul se pierduse aninat de steaua Bunului Augur. Aveam doua lumi cu munti, campii si pod –isuri/uri catre cele 10 inmguriri ale trupului vointei. Aveai doua bariere rosii, care iti sopteau ca nu mai sunt interzise.
“Towards the people, the places I will never see again/ I open this window.” Am gustat ultima oara din tesutul amintirilor de latex si am simtit cum totul se limpezeste in caderea limpede a picaturilor: “My fears, my lies, melt away”…
“Because the future really continues on forever”!
Doua buze rosii - ale mele - si doua maini uitate –ale tale – si fire albe, pierdute de papadie ce zboara prin Univers – nici ale mele, nici ale tale.
Lovesong – Tori Amos
Care este povestea melodiei? Oricum, nu una de iubire in sensul transmis mot-a-mot de versuri.
Suntem intr-o gradina cu multi trandafiri rosii…poate prea multi, nu mai vad decat o mare de rosu, o Mare Rosie unde “Rosu” este Sud si “Negru” este Nord (schema interesanta postata de cei de la wikipedia, vezi culori care in limbile asiatice indica puncte cardinale). Dar revenind la trandafiri…fir cu fir sunt cei care indeparteaza buburuza de soare.
<Trandafir rosu si spuma de boboci preaplini de viata, zgomot si freamat de pahar degustat, sange de petale si petale de sange>
“Whenever I’m alone with you, you make me feel like I am home again”…Da, ultima oara asa a simtit, cand era in marea verde si s-a lasat in voia lui, cand s-a umplut de galbenul lui total si a captat in punctele ei esentiale stralucirea privirii aruncate.
“However far away, I will always love you”, asta ii spune ea in timp ce traverseaza cu greutate distanta unui fir de praf. “However long I’ll stay, I will always love you” ii sopteste in limba sa (zic eu diferita de English sau Romanesse) cand se odihneste pe piscul unui spin si isi rasuceste picioarele-i subtiri cautandu-l.
“Whenever I’m alone with you, you make me feel like I am fine again”. Nu o sa uite niciodata cum a fost atunci si stie ca poate fi si acum, da, simte ca e tanara si va reusi sa se smulga din cruditatea stramta si intepata de tulpina…Va razbate pana la coapta culoare si va musca din ea ca din propriul sau trup firav desprinzand din aripi inefabilul bataii:
<Icoane de imagini cu rochii de seara, rosii si palpitand a dorinta…”You make me clean again”>
“I will always love you!”
E-mag-ini
Mi-as dori sa ma gandesc la tine acum si in sange sa zburde libere
Arcuri de dorinta. Sa nu mi se taie pofta de spuma de bere
Din malul maltului amar. Sa-mi ard muntele degetului intr-o flacare
De lumanare. Care sa stinga forma, sa ne uite pe fiecare.
Tu si eu, o calimara insetata de o pana. Si noi-ul.
Sa scriem prin perete sters, aspru, sa desenam Apple-ul
Sa calculam derivatele si din change styles sa marim A-ul
Sa facem copii si paste dupa ce in prealabil am selectat tot-ul.
Vis (are)
Stii, uneori mi se intampla sa am visurile astea… <care?> Cele cu mine. Cele cu mine si o schimbare de plan. Cu un trup de vioara facut din arbore crud si arbori inalti in jur, cu lacul rupt din mare si cu un scaun…un scaun inlemnit pe valuri. Si apoi e acest baldachin, inconjurat de alb si ramuri cu muguri, parfum discret de lacramioare si (a)pare o bataie de pasi…scurta, infundata.
Si ma intorc si nu pot sa disting ce vad. Pentru ca vad albastru si din cauza parului galben si a unghiilor rosii am uitat sa vad gri…si nu stiu daca esti tu, dar astept.
Si apoi vine schimbarea de plan…curg 10 ani-nisip in clepsidra din oglinda. Si ma vad pe mine, dar parca nu sunt chiar eu. Adica eu sunt undeva prinsa in mine, prinsa in lumea ce va fi cu icsii, igrecii si vi-rusii de scoci. Si da, asteptarile mari s-au implinit, am atins varful abrupt si dulce al valului si l-am stabilizat, am intins dantela alba pe el si ea a zambit tuturor pietrelor!
Si eu privesc in oglinda si parca rasucesc in mine toate pietricelele culese din care am incercat de ne-ori sa construiesc castelul pe lacul taiat din…ceea ce a fost o gradina zaponeza cu cascade “zen”. Dar a devenit un colt de vis (are)…un colt de rupere. De tine.
Hai sa ne distram!!!
Azi m-am trezit asa de greu…plimbari, iesiri, plimbari, treburi, fiecare coltisor din ora folosit la maxxim, putin somn ca asa e la tinerete si multa dorinta de a face TOT…
Zburda energia in mine intr-o veselie, precum trilurile pe care le aud de la donsoarele randunici de alaturi, vecinele mele in diminetile tarzii cand imi arunc privirea peste geam si le salut. Si mai presus de asta e un sentiment de fericire, cu mine despre mine, pe care vreau sa-l transform in cu voi pentru ca nimic nu e mai frumos decat sa te topesti intr-o mare de zambete! Mai ales pe caldura asta din Bucaresse…ma gandeam in ultima vreme sa intru la negocieri cu niste zapada si vant Siberian, nici macar nu mi-e teama de cold calling, numai ca daca analizez ca va trebui sa cope with “Customer Care & Delight”…mhh…asta va fi ceva mai dificil.
Dar normal ca nu imposibil.
Imposibil e doar ce nu poti sa-ti imaginezi.
Mi-a placut foarte tare de ultimul timp ca a venit asa suav si oarecum speriat pentru ca era altfel si nu stia daca o sa-l agreez si cum sa ma abordeze…Probabil credea ca sunt una din fitzoasele care se obstineaza sa-l intalneasca pe cel trecut si nu vor sa accepte nicio forma diferita de proiectia lor idealista. Dar zau ca ne-am imprietenit bine timpule, tu mi-ai adus valuri valuri de culori si gusturi necunoscute si eu le-am incercat pe toate..pana la ultimul punct .
Vezi, am avansat dintr-o data si nici nu am mai avut nevoie de barca, bustenii sufletului s-au tranformat in vasle si au dansat valsul pe mare…iar pe mine m-au lasat sa ma indragostesc de viata!
Metamorfoza
Nu e usor sa fiu eu.
Mi-am asternut si am imbracat cu nou asternut linii si dungi…vag, impresii;
Mi-am calcat si cateodata am apelat fierul de calcat pentru stari de spirit si imagini…real, cumulari;
Dar acum
Am asimilat perceptele diferentei dintre ecuatii – vezi 1,2 necunoscute.
Soli-taire si-a pierdut misiunea, a mixat atent cartile si asteapta
Sa fie primul episod din mijlocul King-dom of He-arts.
Sau tot eul
Glas invaluit, miez rupt de piersica cu peri intepatori, o vata pe bat verde spumos, plina de ganduri. Cat de mult mi-as dori sa simt cum roata se va invarti, cum dare calde vor ramane in urma ei si noi pajisti crude i se vor deschide. Sa-mi dau drumul pe tobogan si sa raman inca sus. Acolo unde norii se ingemaneaza cu tentaculele lungi ce mi-au crescut pe corneea ivorie, unde strigatul e tors de harfa ingerilor si se intoarce intr-o alvita de nor.
Daca tu ai fi eu, un eu din partea superioara a clepsidrei ce s-ar varsa peste mine. O, arunca-mi nisip in ochi si strange-ma in tine, pana ne pierdem; in orice parte m-as intoarce si din orice unghi am privi, daca ne soarbem reciproc nimeni nu are sa stie de 2, ci de un nou noi.
Poate ca sper sa fie diferit, insa e la fel de greu deocamdata. Nu sustin ca nu sunt fascinata de vitraliul complexitatii vietii, dar uneori vreau doar sa stau lungita si sa respir pamant si cer alaturi de cineva…poate tu? sau tot eu…
Chiar daca…Florin Chili an reuseste sa netezeasca anii, sa le rotunjeasca conturul fara de podoaba capilara. Telefonul suna – ce replica reusita si aparent banala. El isi suna lui insusi, isi infasoara firul de dupa gat, se priveste molcom in receptor, isi pocneste lenes degetele…tar-tar se descanta…tar-tar canta greierii…tzzaarr-tzzaarr tantarii…Alo tar-tar, sunt eu telefonul, am vrut sa formez sa ma in formez!
Tanjesc dupa sub ti e re. Re ti si un i cu un baston in loc de cap si coada
Dar…
Totul a inceput prin pasi.. subtiri, taiosi, mai apoi au capatat consistenta
Spaghetelor gatite. Boboci de clipe deschise le-au presarat cu insistenta.
Am lasat muntii sa-si sugrume aerul si m-am avantat rupandu-mi tocurile pana pe unghia
Unei creste. Din fasa albastru electric as fi vrut sa rup un quick step sa desprind agonia.
M-am prins de gambe din cerul ochilor si m-am mintit
Cu tine, cu mine, cu gustul tau. Pe buze m-am oprit.
Dar!
M-am invartit prea mult… piruete cu zboruri tout fois care m-au desprins
De eul plamadit. Ia uite! Intr-un final, limbi din rochia karma m-au cuprins.
Roz, verde si gri rasarit si-a unduit miscarea firelor in piciorul stang si a coborat
Centrul greutatii. Genele s-au rupt si curg in paso doble in fata taurului doborat.
Acum ma hranesc cu pasul furnicilor, l-am strans in incordarea
Coapselor. Cu mine, cu tine, cu gustul meu. Pe buze intrebarea.
Dar?
Dansul
“Dar ei nu se poate sa nu stie cat de mult imi doresc eu sa dansez, cat de minunat dansez si cat de placut e sa danseze cineva cu mine”.
Gandul Printesei Natasha Rostov mi se prinsese in privire de ceva vreme. Invaluita de exuberanta balului, ispitita in mrejele salonului, dominata de opulenta seratei, de gratie si rafinament, de evantaiul de culori si distinctia etalata a rangurilor si toaletelor, cuprindeam din albastrul ochilor persoanele din jur.
Sclipirile din rochia-mi alba reflectau: lumini, flori si muzica… prima poloneza. Perechile se avantasera in mijloc respirand acordurile muzicale, se invarteau si se desfasurau desenand maiastra deschidere a unei cozi de paun. De pe margine, tactam sacadat ritmul cu picioarele inramate in pantofi neastamparati de atlaz.
Prin parul deschis si prins intr-o pieptenatura ridicata a alunecat: intaiul rond al valsului. Momentul de magie, frumusete si inefabilitate a fragezimii se rotea ametindu-ma. In obraji atrasesem usor o culoare ivorie si simteam cum un gust uscat-amarui se prelingea pronuntat catre gambele subtiri. Tremurul aproape imperceptibil al degetelor sustinut de bataile neregulate ale inimii se dilua intr-un zambet retinut si o privire scaldata de ruga.
“De cand te asteptam”.
Privirea-mi nu poate disimula reverberatiile emotiei generate de invitatia Printului Andrei, dansatorul desavarsit. Boboci de fericire razbat din carminul buzelor si se lasa scaldati in dorinta de a lumina salonul cu pasi de dans.
Nu mai
Alt ii
Am existat eu, am existat tu, am co existat noi;
Mai e trecut…m ai prins de banca din Zavoi?
Am auzit. Mai e putin. Te pierd in haine noi.
A cu m exista voi.
Strang in pumn un vis nou, noi poate creste;
Cred e. Lin ii. Asteptarea mi sipot este.
Apa dulce din rigola… duce semne ca balteste?
As cute us cat, totul in noi este.
