Atunci
Suav…
Viata m-a tresaltat ca pana atunci. Am invatat sa privesc si sa primesc calm valurile, le-am strans in pumn si poate le-am urat, dar mi s-a insirat spuma pe sub unghii si i-am clipit din gene. Da, m-am descoperit, ma re-cunosc pe mine insa-mi, cred in ‘eu’ dupa ce m-am scufundat n-numarate ori in mine. Surpize ale vietii? Decat fortuite… adica unele cu mine si despre mine. Le-am gustat din plin, taind cu sete hulpava din corpul lesinat dupa aer. Dar a iesit bine, am scos tot si acum prin vizuini nu strajuiesc decat lampadarele.
Si mi-ai zambit atunci. Si m-ai intrebat daca am incredere in tine, iar eu ti-am raspuns scurt ‘foarte’. Si m-ai sarutat. Si m-ai simtit. Gata.
Am intins toate panzele si mi-am suflat voiniceste in palma. Nu sti tu, dar inainte imi creasem marea. Mi-am jertfit ostasii sufletului si i-am intins la picioare. Sarati, s-au lipit scuturand din picioare si au iscat clabuci. Vad ca in zare a aparut pescarusul. Vine sa se adape din plosca de la mana stanga, a simtit descantecul boabelor negre aninate in jurul ei. Si zboara iar. Am intins toate panzele!
Se spune ca e mai bine sa ii dai omului o undita si sa il inveti sa pescuiasca decat sa ii dai pestele gata pescuit. In felul asta are chiar el puterea de a-si modela viitorul, de a-si ghida intamplarile din viata de zi cu zi pe fagasul dorit. Cat de frumos e cand se intampla asta… Si chiar mai mult de atat, e si mai frumos cand gasesti pe cineva cu care sa poti impartasi bucuria aceea…
Orice ar fi, cautarea de lucruri si momente frumoase nu trebuie sa inceteze. Asa ca, intr-adevar, toate panzele sus!