Constantin Noica, “Jurnal de idei”
A tine un jurnal de idei a fost preocuparea constanta a lui Constantin Noica incepand cu anul 1939, anul in care sunt scrise primele pagini ale “Jurnalului filozofic”, publicat 5 ani mai tarziu.
Caietele care constituie substanta volumului “Jurnal de idei” cuprind mai multe tipuri de notatii:
- Acumulari de atelier in vederea unor viitoare carti
- Incercari succesive de captare, definire si nuantare a gandului propriu, a temelor specifice, a propriului portret filozofic
- Cugetari, aforisme si fragmente filozofice
- Note de lectura
- Notatii autobiografice, insemnari de calatorie
(Humanitas, Bucuresti, 2007, Pg.65, 2.115)
“Te uiti la toate casele astea in care oamenii isi traiesc viata lor, fiecare tragandu-se cat mai adanc in ascunzisiul lui. In fiecare casa se petrece un proces de insingurare umana, de abstractizare in concretul propriu, al fiecaruia. Casele pot fi aceleasi, ele vor sa ascunda altceva, de fiecare data. – Ce pulverizare a omului ne exprima ele!”
Ai vrea sa vezi omul adunat, refacut: omul universalului. De ce n-ar exista case ale tuturor, ale omului, care sunt deschise spre universal? (…)”
(Humanitas, Bucuresti, 2007, Pg. 131, 2.313)
“In timp ce omul traieste intr-un spatiu tot mai abstract (intr-o lume fara natura, fara identitate geografica, fiind “oriunde” prin mass-media, si locuieste fara vecini), matematicile vorbesc de un spatiu tot mai concret. Astfel topologia invoca ideea de vecinatate si spune ca o topologie pe o multime X- adica o forma de spatialitate- poate fi definita si cu ajutorul sistemului de vecinatati .
Bineinteles ca vecinatatea nu e totuna cu vecinul, care dadea inainte miezul comunitatii (“sa-ti cumperi intai vecinul si pe urma casa”), adica era principiul de cuminecare, nu numai de comunicare. Dar vecinatatea topologica nu e nici mult deosebita de vecinatatea sociala, caci “daca n-ar fi nu s-ar povesti”, daca n-ar fi asemanatoare nu s-ar numi asa (…)”
>> Am ales cele doua fragmente pe temele specifice “abstractizare in concretul propriu”- restrangere din universal in individual - si “vecinatatii” – topologica, respectiv comunitara – pentru ca mi se par obraznic de adevarate. Trec de nuanta usor ironica a primei lecturari “da mai, asa e” si se lipesc perfect de foia realitatii cotidiene, oricat de creponata, colorata, perimata ar fi ea. Toti tindem spre insingurare si instrainare pentru ca lumea in care traim nu mai e taramul paradiziac, cu lutul promordial si cerul deschis spre univers. Nici noi nu mai suntem constiinta universului. (Indi)vidul este cheia ecuatiei contemporane.
Intotdeauna am fost pasionata de case. Imi amintesc cum de la varste indecent de fragede eram curioasa sa vad ce se ascunde in locuintele oamenilor, acolo unde o usa se deschidea pentru a se inchide in graba, acolo unde ochiul ferestrei clipea indepartand pentru cateva clipe cataracta storurilor trase sau pur si simplua acolo unde trupul dospit al tencuielii se frangea sub mana timpului. Imi placea sa imi imaginez cine traieste inauntru, cum e asezata mobila, cate generatii de locatari s-au perindat cu povesti si pasi de-a lungul podelelor imprimate. Si mai ales, cum ar fi daca acolo as sta eu? Acest ultim gand mi se infiltra sacadat in privire, intepandu-mi palmele cu fulgi reci de gheata, aruncandu-mi dorinta voluptoasa in sange. Da, si eu simteam nevoia sa ma inchid in acest spatiu “fizic” al casei, sa ma dizolv incet in culoarea peretilor si praful ascutit al mobilelor, nu ma interesa cine locuia langa, gandul la prezenta lor nu ar fi putut decat sa ma irite cu un miros intepator.
Vream sa ma abstractizez in concretul propriu, fara vecini.
Dar comentariile tale sunt binevenite! 
P.S. O melodie care mi s-a parut potrivita ca fundal muzical.
Leave a Reply
