Jocul
Imi place sa ma joc
Cu vocale, sa strig “aa”, “oo”, si sa-mi aud ecoul in pantecele chitarei unde stau
Sa le inchida consoane, “dar”, “dor”; sa le deschid cu tempoul piesei in doi
pe care sa ti-l prind de melcul urechii.
Imi place sa ma joc
Cu amestec de culori, cu bleu, cu roz rupt din copertele revistelor cu care imi fac vant.
Sa-l trag spre geanta in oglinda nestearsa in care te zaresc peste umar,
si din pensula spancenelor sa iti pictez degetele .
Imi place sa ma joc
Cu zambetul meu, sa trag de el in stanga-dreapta, sa-l alungesc si sa-l separ cu dintii,
Sa-l scot din arcul buzelor ca pe o batista apretata cu aburii suflarii proaspete
si sa ti-o potrivesc in buzunarul de la piept.
Multumiri celor care m-au incurajat sa continuu initiativa si mai jos e partea a 2-a pentru cei care au asteptat-o tot acest timp (promit ca o sa lucrez mai asiduu daca voua va face placere sa cititi)!
Seara
Acum se gandea cu nesat la momentul in care imbratisase marea si se lasase in voia ei, ca o frunza ce pluteste liber pe fruntea descretita a vantului. Trebuia sa se intalneasca cu prietenii lui Charles care erau bine sfatuiti de acesta sa nu o lase singura si care acum erau si prietenii ei. Aveau sa se plimbe pe plaja urmarind dantela albicioasa a marii pentru ca apoi sa schimbe vreo 3-4 terase urmand a se afunda in final intr-o discoteca cu putine lumini si boxe peste tot. Dupa 3-4 cocktailuri avea sa ii simta cu adevarat ca fiind prietenii ei si avea sa rada fara motiv. Si ce motiv e mai bun pentru a fi fericit decat faptul ca inca nici nu ai implinit 23 de ani ?
-A doua zi-
Charles o sunase ca mai intarzie o zi. Era 8 dimineata si ea era pierduta intre cearceafurile somnului. Trase cu miscari intarziate mobilul care incepuse sa redea notele melodiei lor.
-Da, raspunse fara sa deschida ochii.
Nu isi mai aminteste motivul. Stie ca a intrebat-o cum se simte, asa cum facea mereu, si apoi a adus in discutie micile dulcegaii spuse de fiecare data pe un ton schimbat. Si Liza, imi e dor de tine, asta clar a auzit. Dar n-a putut sa tina firul insiruirilor cauzale ale intarzierii. Sau poate ca nici nu mai dorea sa-si aminteasca.
O zi in plus si apoi avea sa-i fie deja dor de gustul escapadelor ei de pana seara, pe care le condimenta mereu cu ceva placut. Si apoi erau noptile in cercul care o strangea. Dar aveau sa-i placa, e bine ca i se acorda timp. Se obisnuise deja cu incuviintarile din cap ale lui Johnny – flacaul cu ‘da-ul’ in brate -, cu vocea cu varf ascutit a prietenei acestuia – morisca ucigasa -, cu fetele si cu ceilalti. Maria ii placea cel mai tare. Stia sa cantareasca oamenii dupa propria lor masura.
Maria venise singura. Anne – intretinuta care punea coarne - o suspecta ca a fost combinata cu un italian care ar fi trecut la logodna si dupa la a-si pierde urma pentru o ucraineanca. Anne vorbea atat de multe, incat adeseori ai fi avut chef sa asculti valurile sparte in urechile unei scoici decat sa o asculti pe ea. Se dadea drept o mare pradatoare de barbati si era interesata de toate combinatiile care misca, mai putin de cele matematice. Era foarte intrigata ca nu putea smulge nimic picant de pe buzele Mariei si atunci incerca pe rand sa ne introduca in subteranul povestilor. Si mai ales pe cea cu Italianul. Il prinsese pe Johnny singur si pornise cu o voce coborata istoria amorezului latin fara nume.
- Si vezi, tipul asta, un mare caracter, l-am cunoscut si eu acum juma de an cand am fost la o berarie, la Cocosul Sprinten. Inalt, asa mai saten si hotarat, profil de barbat bine. Adica, intelegi, gusturi, nu asa, se vedea clar ca are nevoie de o femeie. Asta, Maria, e inca o pustoaica neintarcata, arunca ea repede si pe acelasi ton ca si cum limba pick-upului ar fi zgariat buza discului fara zgomot. Deci vorba proverbului, vinuri si femei. Adica stii ce vreau sa zic, asa ca tine, postura!
- Ei, fireste ca inteleg, completa repede Johnny strangand gatul berii cu forta.
- Pai da, uite, acum mi-am si adus aminte cu cine semana. Cu fostul meu amant, Jo, ala de rupea scaune cu cotul. Muschi si gat puternic, strat! , dar nu era sic..vezi tu, nu avea stil. Cum sa ies cu el in lume cand nu stie cum innobileze o doamna, da, o doamna trebuie innobilata. Trebuie scoasa din tolul ei si ajutata: azi o blana, maine o poseta, ai nevoie de un ruj, doua, trei si tinuta, vrei sa iesi cu mine pai scoate-ma cu totul ca asa nu vrei sa ies! Trebuie, ca sa-ti spun asa, sa-i stergi praful bibeloului. Ca asta e, uite, cum e prietena ta, e innobilata!
- Da, da, innobilata, repeta Johnny stergandu-si spuma din jurul buzelor groase.
- Asta e femeia. Si el, barbat, da, Italianul, ca despre el vorbeam.
In noapte trecuta, asta a fost la mare priza.
Astazi, Linsday era extrem de incantata de soare. Era asa de lucios si distrat si se scalda bucuros in marea de nori. Nori? Prea mult spus. Pasta pufoasa diluata, colorata pe alocuri de punctarea pescarusilor. Ce frumoase erau aceste pasari inalte, mereu libere si mereu aruncandu-se cu disperare catre cer, mare sau nisip. Mereu in cautare, tipand ascutit la intalnirea fericirii.
-Buna, ce faci? Nu ma asteptam sa ne reintalnim aici.
Linsday tresari la auzirea acestei voci, se ridica lasand la o parte gratia studiata si isi incrunta usor fruntea intr-un efort de aducere aminte. Un tip inalt, cu parul de un blond cerat si picioare nemaipomenit de lungi statea in diagonala fata de ea, privind-o increzator si usor amuzat. Nu intelegea de unde aparuse figura asta noua care pretindea ca o cunoaste, se simtea stanjenita ca nu isi putea aduce aminte nimic in legatura cu el. Isi concentra inca o data privirea asupra lui si ii observa trasaturile aspre, fata usor osoasa, dar rotunjirea sprancenelor lui ii adanci nedumerirea.
-Nu cred ca stiu cine esti.
Vestea
Mi-ai daruit un Martisor
Tu poate ai socotit ca asa se cade
Sau ai vrut sa-mi vezi zambetul ghiocel-inflorind
Dar sigur
Nu ai gandit cum de fapt cu el
M-ai prins de mana, m-ai innodat de trei ori si apoi…vai! m-ai pus sa-mi misc liber incheietura
DAR
eu nu mai pot, eu nu mai vreau, sigur eu nu mai gandesc.
Firul dual mi s-a strecurat cu miscari de feriga printre degetele radacini si
Apa in vartejuri a patruns, iar acum se scurge in clipiri de spori catre ceea ce
Ei numesc atriu, ventricol stang, dar inima ii cheama ciucure alb, rosu
Pulsand ca aripi de fluture
Ce zbate prins de firul Martisorului tau.
Mai inainte, liber parul isi tragea frunzele ca mimoza sub atingerile gri.
Si mi-ai daruit un Martisor
DAR
Nu ai stiut cum de fapt cu el
Mi-ai prins fir cu fir si le-ai impletit intr-un buchet de ghiocei galbeni, deschisi
Atat cat parfumul viu inca sa nu iasa in vantul purtator, ci sa creasca inauntru
Zvacnind fara intrerupere ca magma in viscerele bulbului, urcand pana in varful
Alunitelor trifoi si rasucind buzele si pielea cu vestea ca:
Eu vreau, eu pot si sigur eu ma gandesc la tine.
Valuri libere
Mai jos e o incercare de scurta povestioara, prima parte, o sa postez si celelalte parti in functie de cum le scriu si cat de interesante iti par tie, cititorule drag 
-Part 1-
Linsday se simtea ca o rasfatata in pantalonasii crem in dungi orizontale lungi precum picioarele ei sculptate artistic. Avea o pofta nebuna sa porunceasca ceva rece de baut, sa ceara ceva amuzant de citit, sa i se aduca un sezlong tanar si fibros pe care sa se intinda lenesa, ca o pisica fara stapan, uitand pana si de propriul ritm serpuitor al torsului. Se intinse pe prospopul albastru intens cu grija, parca i-ar fi fost teama sa nu prinda pe pielea usor inasprita de bronz coloratura stridenta si se intreba ce-a fost in ochii lui Charles cand a cumparat bucata asta de material de o nuanta atat de sticloasa si artificiala. Un zambet lung ii deschise buzele asemenea unui pescarus inaltat spre cerul limpede al amiezii la imaginea lui Charles in fata buticului cu umbrele, creme de soare, ochelari si alte nimicuri. Si ochii lui sclipind la vederea obiectelor agatate ca niste alvite de copertina de stuf improvizata. Lui Charles ii plac culorile. Culorile vii, tari si puternice.
Era aiurea ca trebuia sa stea singura alte 2 zile, la Charles mereu aparea asta sau cealalta, mereu una serioasa. Plecarile lui pentru afaceri o plictiseau teribil, nu prin frecventa lor, ci prin starea de cunoscut pe care i-o evocau. Ii placeau lucrurile noi si surpinzatoare, iar perindarile lui continue deja treceau in sfera clasicului in ultimele 3 luni de la promovare. Cunostea atat de bine sentimentul de dinainte si dupa, dar azi parca era cel mai tare ancorata in starea de ‘intre’.
Isi scoase in graba panatalonasii si isi puse ochelarii aramii, usor distrata la vederea manichiurii care incepuse sa-i cedeze sarii din apa si nisipului scortos. Nu-i nimic, isi zise, Tony o sa ma primeasca diseara. Nu anuntase ca va veni.
Isi regla minutios gradul de ridicare al piciorului drept astfel incat sa creeze cele doua linii frante ale unui A inalt, isi intinse mainile paralel pe suportul albastru si isi aduse aminte de incordarea de dinaintea spectacolului. Odata au dansat pe ‘Boom Boom’, priza initiala era asemenea unui turn de castel sprijinit de baze stabile. Ea era unul din pilonii de sustinere. Si erau 5 fete, toate pline de voie buna si indragostite de gimnastica.
Da, a fost indragostita de sportul asta, precum si de mai toate lucrurile ce i-au aparut in cale in viata. Linsday credea in ce i se intampla si poate ca desi unele lucruri, precum trezitul devreme, nu i-au placut niciodata, a invatat sa le iubeasca. Ii placea sa posede si sorbea cu aviditate tot ce o inconjura. Obiectele si faptele devenind o parte din ea, nu erau decat raze, fapturi atat de dragi fiintei sale dornice de lumina.
Soarele i se rasfrangea acum in ochelarii copti, buzele i se stransesera usor intr-o ridicare feminina, precum momentele in care si isi potrivea rujul in ingusta oglinda ce imita modelul chinezesc. Parul il avea prins strans intr-un coc rasucit peste masura si acum usor ravasit. Capatase incet culoarea decolorata a papurei, Linsday nu suporta palariile pentru ca strica forma si dau impresia de sufocare. Charles ii cumparase una cu borurile largi si elegante precum ale lui Audrey in ‘Breakfast at Tiffany’s’, dar nu o purtase niciodata motivand ca ii era prea mare. De fapt, ii incadra perfect froma rotunjita a fetei.
Cand l-a cunoscut prima data nu i-a acordat nicio atentie. De fapt, asa i se intampla mereu. Parca destinul vroia sa se joace cu ea si sa o priveze de primele si cele mai scumpe amintiri ale intalnirii cu ‘persoana aceea’. Stie ca celelalte il observasera, iar ei nu ii plac barbatii care starnesc atentia tuturor femeilor din jur, mereu si-a dorit pe cineva care sa nu fie vazut decat de ea si sa nu fie atras decat de ea. Dar niciodata nu a fost sa fie asa. Si apoi toata rumoarea de cand s-a cuplat cu Charles a deranjat-o precum corsetul pe care nu l-a tinut la proba decat cateva clipe acum o saptamana, simtind ca o sufoca. Era acea senzatie de stramtorare si de nepotrivire cu ceea ce e ea. Acum totul era parte a povestii si ii placea sa creada ca a descorperit in el ceea ce niciuna din acele femei nu a putut vedea: spiritul lui sensibil si tulburat. Deja pentru ea era o regula interna confirmata ca persoanele afisate a fi detinatoare de succes, putere, ambitie si capabilitate sporita de sociabilitate sunt cele care construiesc lumea lor ametitor de apreciata dintr-o patrunzatoare sensibilitate si imaginatie dominata de dorinta implinirii intru devenire.
Ii mai placeau ochii lui verzi intens colorati si buzele lui groase rasfrante mereu intr-o dorinta a fi exprimata, asemena unui copil. Nimic altceva nu mai amintea de varsta inocentei, faptura lui atletica si bine inchegata, nasul hotarat si parul intrucatva aspru strigau hotarare, determinare si putere. Degetele lui lungi erau mereu incarcate de impulsul de a trece la urmatorul pas, inaintea picioarelor, inaintea ochilor, dar cedand uneori intrebarii conturate de buze. Charles purta culori tari si ii placea sa le vada culese cu interes de privirile celor din jur. Mai ales in cazul in care se reflectau in ochii albastrii ascunsi ai unei femei. Asa a cunoscut-o pe Liza, cum ii spunea ei lui Linsday alintand-o cu inflexiuni molatice din glasul ferm de barbat.
Isi arunca intr-o parte cu prefacuta nepasare ochelarii, intr-un gest in care ar fi vrut sa lase la o parte toate amintirile ce incepeau sa i se deseneze pe lentile. Se ridica studiat, tragand cu coltul ochilor in stanga si in dreapta si cand atinse perfect unghiul de 90 de grade se intreba ce e in capul ei. De parca cineva ar fi observat-o, de parca ar fi vrut ca cineva sa o observe, sau nu repeta decat miscarile studiate pentru Charles, pentru a-l atrage, chiar daca nu e langa ea? De fapt asta era problema, era singura iar si nu ii placea acest lucru. Actiona ca o marioneta, ca o papusa trasa de propriile sfori pentru a fi cat mai cocheta, cat mai atragatoare pentru…nimeni decat ea.
Isi indrepta hotarat pasii catre mare, sperand sa-si gaseasca in umezeala apei linistea pe care gandurile ei o incercau prin prea multe si nefiresti valuri.
In lumea ta
In lumea ta sunt panze de paianjen.
Le-am tesut impreuna candva gen:
In ceasul in care privirile si buzele ni s-au aruncat desuet
In prada leaganului scobit din inima de cires si prins in corzi de Soare – dulce zambet.
In lumea ta sunt mii de cotloane.
Le-am intrezarit atunci printre coloane
Inghitind tacerea incinsa de facliile amare
Intr-un inspiro topit de-o deoparte cu al meu in apusul intelepciunii – dulce uitare.
In lumea ta sunt culorile mai demult create.
Le-am zamislit fara noima din teasta dorintei aflate;
Si muguri fragezi au strapuns imbacsitul sevalet al timpului
Zburdand cu zvon de fluturi spre calea noua taiata lunii – dulce cale a Olimpului.
In lumea ta se zbate umbra zborului meu – dulce plecare.
Carlie Winston - Boxes
O melodie superba, cu versuri alese.
Enjoy! (merci Iulian pentru eforturile sustinute de a ma culturiza muzical)
Boxes
As a child with ocean eyes I smiled
At a world existing just for me ;
Without boxes, borders or boundaries
I built dreams ;
But like plastic building blocks
They were knocked down to the ground
I grew up
To a world of compromise
Analising what it means to dream.
I don’t really wanna understand
Everything in my world
It spoils the fun for me
Come on darling you can take my hand
Blowing kisses in the wind
We’ll fly away in our dreams
From the boxes they’ll put us in.
With these plastic building blocks
I could make a thousand me’s!
TU
Sunt anumite senzatii in viata pe care e imposibil sa le uiti…Daca as descompune amintire cu amintire si as sterge locuri, persoane, sunete, nu as putea sterge starile de spirit. Desene imprimate pe foia de papirus a memoriei, nu pot fi desprinse sau indepartate, ele raman o parte din fiinta ta. Le vezi coloratura aprinsa si distinsa precum a papusilor matrioshka si oricat de mult ai incerca sa le descompui, nu reusesti decat sa te surprinzi cu forme noi iar si iar…interminabil.
Nu a trebuit decat sa citesc randuri pentru a simti reverberatiile de atunci si de acum si de va fi. Pentru ca oriunde voi fi purtata de drumul ce mi se intinde inainte si pe care incerc sa il intalnesc cu cel predestinat pentru a-mi regasi fericirea, regasesc sentimentul ‘acesta’. Atat de plin de mine, de tine si de intregul Univers. Si nu e iubire, poate nici prietenie, e regasire!
Doua fiinte, puncte atat de distante fizic pe tabla jocului vietii contopite printr-un amestec mai mult sau mai putin fortuit, dar cu siguranta mult asteptat! Cu tine am inteles ca suvita mea zbatuta prin vant nu va mai fi niciodata blonda precum spicul de grau, dar noi o putem vedea asa, ca poezia ridica si ne ajuta sa ne intalnim intr-un spatiu sacru si incarcat de magia ochilor ce tresar, ca bariera unei alte limbi nu e decat o cale de a invata ‘a citi’, ca oricat de departe am calatori, in final nu ajungem decat de la noi catre noi intru noi!
Si ca, in ciuda infinitelor posibilitati de manifestare a personalitatii mele, tu ai capturat atunci in privire esenta fiintei mele.
Iti multumesc ca ai (re)aparut in viata mea!
S Novom Godom!
A venit Noul An si mi s-a facut pofta de scris. ‘La multi ani’ inainte de toate.
De fapt, nevoia acuta de a scrie ma urmareste de mai mult timp. Iar in ultima vreme cand ma plimb, cand ma opresc sa privesc vitrinele arcuite si colorate sau cand iau o pauza la rascrucea dintre ‘expir – insprir’ apare cranguta asta verde aprins, impodobita ca o sorcova si ma intreaba: ‘Scrii?’
M-am intors in capitala si mergeam ca de obicei pe stradute mie bine cunoscute cand am vazut fetita aceea mica si toata un zambet. De fapt, am vazut doar o gura rotunda si aprinsa de neastamparare si am auzit tobele lovite de rasete si…am simtit mugurii miscarii copilaresti. Poza 2: zapada firav prinsa intr-un bulgare zburdand involuntar. Mai trebuie tinta?
Si ma gandeam ce fain o sa fie in timp cand eu o sa o tin de manuta pe o fetita neastamparata, blondinka rusoaica cu ochii mari, rotunzi, de un albastru umed si parul plin de zapada. Cand eu o sa fiu in ochii ei si cineva de pe strada o sa ne priveasca.
Dar revenind la scurgerea agitata de acum a timpului, vreau sa-ti spun ca Anul asta e cu totul unul special! Daca am trecut peste bataile viscerale ale lui ‘2009’ (care pentru mine au fost incantator de benefice), deja trebuie sa pornim la zamislirea unui Nou Noi. Ador inceputurile pentru ca au depasit deja etapa de cumpana si sunt mereu cu apasare pe tragaci: actiune multa, riscuri si o miriada de tinte diferite. Eu le compar cu mersul pe motor: te-ai asezat echipat, ti-ai definit dorinta de a prinde peste 150 la ora pe banda opusa si ai pornit spre a-ti intrece in goana propria cale! Don’t stop ‘till it’s over!
Tu cum ai de gand sa fii intr-o Sweet Disposition Anul asta?
