Valuri libere
Mai jos e o incercare de scurta povestioara, prima parte, o sa postez si celelalte parti in functie de cum le scriu si cat de interesante iti par tie, cititorule drag 
-Part 1-
Linsday se simtea ca o rasfatata in pantalonasii crem in dungi orizontale lungi precum picioarele ei sculptate artistic. Avea o pofta nebuna sa porunceasca ceva rece de baut, sa ceara ceva amuzant de citit, sa i se aduca un sezlong tanar si fibros pe care sa se intinda lenesa, ca o pisica fara stapan, uitand pana si de propriul ritm serpuitor al torsului. Se intinse pe prospopul albastru intens cu grija, parca i-ar fi fost teama sa nu prinda pe pielea usor inasprita de bronz coloratura stridenta si se intreba ce-a fost in ochii lui Charles cand a cumparat bucata asta de material de o nuanta atat de sticloasa si artificiala. Un zambet lung ii deschise buzele asemenea unui pescarus inaltat spre cerul limpede al amiezii la imaginea lui Charles in fata buticului cu umbrele, creme de soare, ochelari si alte nimicuri. Si ochii lui sclipind la vederea obiectelor agatate ca niste alvite de copertina de stuf improvizata. Lui Charles ii plac culorile. Culorile vii, tari si puternice.
Era aiurea ca trebuia sa stea singura alte 2 zile, la Charles mereu aparea asta sau cealalta, mereu una serioasa. Plecarile lui pentru afaceri o plictiseau teribil, nu prin frecventa lor, ci prin starea de cunoscut pe care i-o evocau. Ii placeau lucrurile noi si surpinzatoare, iar perindarile lui continue deja treceau in sfera clasicului in ultimele 3 luni de la promovare. Cunostea atat de bine sentimentul de dinainte si dupa, dar azi parca era cel mai tare ancorata in starea de ‘intre’.
Isi scoase in graba panatalonasii si isi puse ochelarii aramii, usor distrata la vederea manichiurii care incepuse sa-i cedeze sarii din apa si nisipului scortos. Nu-i nimic, isi zise, Tony o sa ma primeasca diseara. Nu anuntase ca va veni.
Isi regla minutios gradul de ridicare al piciorului drept astfel incat sa creeze cele doua linii frante ale unui A inalt, isi intinse mainile paralel pe suportul albastru si isi aduse aminte de incordarea de dinaintea spectacolului. Odata au dansat pe ‘Boom Boom’, priza initiala era asemenea unui turn de castel sprijinit de baze stabile. Ea era unul din pilonii de sustinere. Si erau 5 fete, toate pline de voie buna si indragostite de gimnastica.
Da, a fost indragostita de sportul asta, precum si de mai toate lucrurile ce i-au aparut in cale in viata. Linsday credea in ce i se intampla si poate ca desi unele lucruri, precum trezitul devreme, nu i-au placut niciodata, a invatat sa le iubeasca. Ii placea sa posede si sorbea cu aviditate tot ce o inconjura. Obiectele si faptele devenind o parte din ea, nu erau decat raze, fapturi atat de dragi fiintei sale dornice de lumina.
Soarele i se rasfrangea acum in ochelarii copti, buzele i se stransesera usor intr-o ridicare feminina, precum momentele in care si isi potrivea rujul in ingusta oglinda ce imita modelul chinezesc. Parul il avea prins strans intr-un coc rasucit peste masura si acum usor ravasit. Capatase incet culoarea decolorata a papurei, Linsday nu suporta palariile pentru ca strica forma si dau impresia de sufocare. Charles ii cumparase una cu borurile largi si elegante precum ale lui Audrey in ‘Breakfast at Tiffany’s’, dar nu o purtase niciodata motivand ca ii era prea mare. De fapt, ii incadra perfect froma rotunjita a fetei.
Cand l-a cunoscut prima data nu i-a acordat nicio atentie. De fapt, asa i se intampla mereu. Parca destinul vroia sa se joace cu ea si sa o priveze de primele si cele mai scumpe amintiri ale intalnirii cu ‘persoana aceea’. Stie ca celelalte il observasera, iar ei nu ii plac barbatii care starnesc atentia tuturor femeilor din jur, mereu si-a dorit pe cineva care sa nu fie vazut decat de ea si sa nu fie atras decat de ea. Dar niciodata nu a fost sa fie asa. Si apoi toata rumoarea de cand s-a cuplat cu Charles a deranjat-o precum corsetul pe care nu l-a tinut la proba decat cateva clipe acum o saptamana, simtind ca o sufoca. Era acea senzatie de stramtorare si de nepotrivire cu ceea ce e ea. Acum totul era parte a povestii si ii placea sa creada ca a descorperit in el ceea ce niciuna din acele femei nu a putut vedea: spiritul lui sensibil si tulburat. Deja pentru ea era o regula interna confirmata ca persoanele afisate a fi detinatoare de succes, putere, ambitie si capabilitate sporita de sociabilitate sunt cele care construiesc lumea lor ametitor de apreciata dintr-o patrunzatoare sensibilitate si imaginatie dominata de dorinta implinirii intru devenire.
Ii mai placeau ochii lui verzi intens colorati si buzele lui groase rasfrante mereu intr-o dorinta a fi exprimata, asemena unui copil. Nimic altceva nu mai amintea de varsta inocentei, faptura lui atletica si bine inchegata, nasul hotarat si parul intrucatva aspru strigau hotarare, determinare si putere. Degetele lui lungi erau mereu incarcate de impulsul de a trece la urmatorul pas, inaintea picioarelor, inaintea ochilor, dar cedand uneori intrebarii conturate de buze. Charles purta culori tari si ii placea sa le vada culese cu interes de privirile celor din jur. Mai ales in cazul in care se reflectau in ochii albastrii ascunsi ai unei femei. Asa a cunoscut-o pe Liza, cum ii spunea ei lui Linsday alintand-o cu inflexiuni molatice din glasul ferm de barbat.
Isi arunca intr-o parte cu prefacuta nepasare ochelarii, intr-un gest in care ar fi vrut sa lase la o parte toate amintirile ce incepeau sa i se deseneze pe lentile. Se ridica studiat, tragand cu coltul ochilor in stanga si in dreapta si cand atinse perfect unghiul de 90 de grade se intreba ce e in capul ei. De parca cineva ar fi observat-o, de parca ar fi vrut ca cineva sa o observe, sau nu repeta decat miscarile studiate pentru Charles, pentru a-l atrage, chiar daca nu e langa ea? De fapt asta era problema, era singura iar si nu ii placea acest lucru. Actiona ca o marioneta, ca o papusa trasa de propriile sfori pentru a fi cat mai cocheta, cat mai atragatoare pentru…nimeni decat ea.
Isi indrepta hotarat pasii catre mare, sperand sa-si gaseasca in umezeala apei linistea pe care gandurile ei o incercau prin prea multe si nefiresti valuri.
In lumea ta
In lumea ta sunt panze de paianjen.
Le-am tesut impreuna candva gen:
In ceasul in care privirile si buzele ni s-au aruncat desuet
In prada leaganului scobit din inima de cires si prins in corzi de Soare – dulce zambet.
In lumea ta sunt mii de cotloane.
Le-am intrezarit atunci printre coloane
Inghitind tacerea incinsa de facliile amare
Intr-un inspiro topit de-o deoparte cu al meu in apusul intelepciunii – dulce uitare.
In lumea ta sunt culorile mai demult create.
Le-am zamislit fara noima din teasta dorintei aflate;
Si muguri fragezi au strapuns imbacsitul sevalet al timpului
Zburdand cu zvon de fluturi spre calea noua taiata lunii – dulce cale a Olimpului.
In lumea ta se zbate umbra zborului meu – dulce plecare.
Carlie Winston - Boxes
O melodie superba, cu versuri alese.
Enjoy! (merci Iulian pentru eforturile sustinute de a ma culturiza muzical)
Boxes
As a child with ocean eyes I smiled
At a world existing just for me ;
Without boxes, borders or boundaries
I built dreams ;
But like plastic building blocks
They were knocked down to the ground
I grew up
To a world of compromise
Analising what it means to dream.
I don’t really wanna understand
Everything in my world
It spoils the fun for me
Come on darling you can take my hand
Blowing kisses in the wind
We’ll fly away in our dreams
From the boxes they’ll put us in.
With these plastic building blocks
I could make a thousand me’s!
TU
Sunt anumite senzatii in viata pe care e imposibil sa le uiti…Daca as descompune amintire cu amintire si as sterge locuri, persoane, sunete, nu as putea sterge starile de spirit. Desene imprimate pe foia de papirus a memoriei, nu pot fi desprinse sau indepartate, ele raman o parte din fiinta ta. Le vezi coloratura aprinsa si distinsa precum a papusilor matrioshka si oricat de mult ai incerca sa le descompui, nu reusesti decat sa te surprinzi cu forme noi iar si iar…interminabil.
Nu a trebuit decat sa citesc randuri pentru a simti reverberatiile de atunci si de acum si de va fi. Pentru ca oriunde voi fi purtata de drumul ce mi se intinde inainte si pe care incerc sa il intalnesc cu cel predestinat pentru a-mi regasi fericirea, regasesc sentimentul ‘acesta’. Atat de plin de mine, de tine si de intregul Univers. Si nu e iubire, poate nici prietenie, e regasire!
Doua fiinte, puncte atat de distante fizic pe tabla jocului vietii contopite printr-un amestec mai mult sau mai putin fortuit, dar cu siguranta mult asteptat! Cu tine am inteles ca suvita mea zbatuta prin vant nu va mai fi niciodata blonda precum spicul de grau, dar noi o putem vedea asa, ca poezia ridica si ne ajuta sa ne intalnim intr-un spatiu sacru si incarcat de magia ochilor ce tresar, ca bariera unei alte limbi nu e decat o cale de a invata ‘a citi’, ca oricat de departe am calatori, in final nu ajungem decat de la noi catre noi intru noi!
Si ca, in ciuda infinitelor posibilitati de manifestare a personalitatii mele, tu ai capturat atunci in privire esenta fiintei mele.
Iti multumesc ca ai (re)aparut in viata mea!
S Novom Godom!
A venit Noul An si mi s-a facut pofta de scris. ‘La multi ani’ inainte de toate.
De fapt, nevoia acuta de a scrie ma urmareste de mai mult timp. Iar in ultima vreme cand ma plimb, cand ma opresc sa privesc vitrinele arcuite si colorate sau cand iau o pauza la rascrucea dintre ‘expir – insprir’ apare cranguta asta verde aprins, impodobita ca o sorcova si ma intreaba: ‘Scrii?’
M-am intors in capitala si mergeam ca de obicei pe stradute mie bine cunoscute cand am vazut fetita aceea mica si toata un zambet. De fapt, am vazut doar o gura rotunda si aprinsa de neastamparare si am auzit tobele lovite de rasete si…am simtit mugurii miscarii copilaresti. Poza 2: zapada firav prinsa intr-un bulgare zburdand involuntar. Mai trebuie tinta?
Si ma gandeam ce fain o sa fie in timp cand eu o sa o tin de manuta pe o fetita neastamparata, blondinka rusoaica cu ochii mari, rotunzi, de un albastru umed si parul plin de zapada. Cand eu o sa fiu in ochii ei si cineva de pe strada o sa ne priveasca.
Dar revenind la scurgerea agitata de acum a timpului, vreau sa-ti spun ca Anul asta e cu totul unul special! Daca am trecut peste bataile viscerale ale lui ‘2009’ (care pentru mine au fost incantator de benefice), deja trebuie sa pornim la zamislirea unui Nou Noi. Ador inceputurile pentru ca au depasit deja etapa de cumpana si sunt mereu cu apasare pe tragaci: actiune multa, riscuri si o miriada de tinte diferite. Eu le compar cu mersul pe motor: te-ai asezat echipat, ti-ai definit dorinta de a prinde peste 150 la ora pe banda opusa si ai pornit spre a-ti intrece in goana propria cale! Don’t stop ‘till it’s over!
Tu cum ai de gand sa fii intr-o Sweet Disposition Anul asta?
