Imi plac oamenii
Imi plac oamenii…Azi ma intorceam spre casa, as usual, cand am avut o traire nu la fel de intrata in banal..dimpotriva. Din pas cu pas, am realizat intr-o trecere de pietoni cum vin spre mine multi oameni, ca un evantai agitat de o mana nevazuta. Si deja culori, haine, coafuri, matasuri, totul s-a pierdut in prezenta privirii. Parca el si ea, ei si toti veneau catre mine cu ochii, unii intrebatori, altii agitati, altii insistenti, altii obositi, altii doar trecand pe langa mine.
In valtoarea mersului am vazut ochii tai albastri privindu-ma instigator si m-am simtit frumoasa, am vazut ochii ei caprui zambind ca in urma unei amintiri placute, am vazut ochii lui obositi si am incercat sa ii incurajez cu optimismul din privirea mea, am vazut ochii lor trecand pe langa mine si indreptandu-se haotic catre acolo-undeva.
Oare atat de greu e sa privesti o persoana in ochi si sa ii zambesti, in acele fractiuni de secunda sa ii oferi intelegere, incredere, forta de a merge inainte si de a fii mandru de ce este in fiecare pas, in fiecare cuvant scris sau spus, in fiecare gand reflectat in adancimile irisului?!
Imi plac oamenii si as vrea sa cred ca o parte dintre noi reusesc sa se traga din amestecul asta cu mixerul de zi cu zi si fac ceva pentru ei si ceilalti. Un lucru e sigur: puterea privirii nu se masoara in stratul de fard, rimel si altele cu care gagicile isi vopsesc ochii, nu se masoara in intensitatea culorii irisului tau, nu se masoara in dimensiunea pupilei, ci este doar o chestiune de a dori sa citesti pentru intelegere, pentru a patrunde inlauntru.
P.S. As vrea sa te fac fericit(a), si o sa te fac, dar trebuie sa vezi ca nu sunt o papusa de portelan!
Jocul
Imi place sa ma joc
Cu vocale, sa strig “aa”, “oo”, si sa-mi aud ecoul in pantecele chitarei unde stau
Sa le inchida consoane, “dar”, “dor”; sa le deschid cu tempoul piesei in doi
pe care sa ti-l prind de melcul urechii.
Imi place sa ma joc
Cu amestec de culori, cu bleu, cu roz rupt din copertele revistelor cu care imi fac vant.
Sa-l trag spre geanta in oglinda nestearsa in care te zaresc peste umar,
si din pensula spancenelor sa iti pictez degetele .
Imi place sa ma joc
Cu zambetul meu, sa trag de el in stanga-dreapta, sa-l alungesc si sa-l separ cu dintii,
Sa-l scot din arcul buzelor ca pe o batista apretata cu aburii suflarii proaspete
si sa ti-o potrivesc in buzunarul de la piept.
Multumiri celor care m-au incurajat sa continuu initiativa si mai jos e partea a 2-a pentru cei care au asteptat-o tot acest timp (promit ca o sa lucrez mai asiduu daca voua va face placere sa cititi)!
Seara
Acum se gandea cu nesat la momentul in care imbratisase marea si se lasase in voia ei, ca o frunza ce pluteste liber pe fruntea descretita a vantului. Trebuia sa se intalneasca cu prietenii lui Charles care erau bine sfatuiti de acesta sa nu o lase singura si care acum erau si prietenii ei. Aveau sa se plimbe pe plaja urmarind dantela albicioasa a marii pentru ca apoi sa schimbe vreo 3-4 terase urmand a se afunda in final intr-o discoteca cu putine lumini si boxe peste tot. Dupa 3-4 cocktailuri avea sa ii simta cu adevarat ca fiind prietenii ei si avea sa rada fara motiv. Si ce motiv e mai bun pentru a fi fericit decat faptul ca inca nici nu ai implinit 23 de ani ?
-A doua zi-
Charles o sunase ca mai intarzie o zi. Era 8 dimineata si ea era pierduta intre cearceafurile somnului. Trase cu miscari intarziate mobilul care incepuse sa redea notele melodiei lor.
-Da, raspunse fara sa deschida ochii.
Nu isi mai aminteste motivul. Stie ca a intrebat-o cum se simte, asa cum facea mereu, si apoi a adus in discutie micile dulcegaii spuse de fiecare data pe un ton schimbat. Si Liza, imi e dor de tine, asta clar a auzit. Dar n-a putut sa tina firul insiruirilor cauzale ale intarzierii. Sau poate ca nici nu mai dorea sa-si aminteasca.
O zi in plus si apoi avea sa-i fie deja dor de gustul escapadelor ei de pana seara, pe care le condimenta mereu cu ceva placut. Si apoi erau noptile in cercul care o strangea. Dar aveau sa-i placa, e bine ca i se acorda timp. Se obisnuise deja cu incuviintarile din cap ale lui Johnny – flacaul cu ‘da-ul’ in brate -, cu vocea cu varf ascutit a prietenei acestuia – morisca ucigasa -, cu fetele si cu ceilalti. Maria ii placea cel mai tare. Stia sa cantareasca oamenii dupa propria lor masura.
Maria venise singura. Anne – intretinuta care punea coarne - o suspecta ca a fost combinata cu un italian care ar fi trecut la logodna si dupa la a-si pierde urma pentru o ucraineanca. Anne vorbea atat de multe, incat adeseori ai fi avut chef sa asculti valurile sparte in urechile unei scoici decat sa o asculti pe ea. Se dadea drept o mare pradatoare de barbati si era interesata de toate combinatiile care misca, mai putin de cele matematice. Era foarte intrigata ca nu putea smulge nimic picant de pe buzele Mariei si atunci incerca pe rand sa ne introduca in subteranul povestilor. Si mai ales pe cea cu Italianul. Il prinsese pe Johnny singur si pornise cu o voce coborata istoria amorezului latin fara nume.
- Si vezi, tipul asta, un mare caracter, l-am cunoscut si eu acum juma de an cand am fost la o berarie, la Cocosul Sprinten. Inalt, asa mai saten si hotarat, profil de barbat bine. Adica, intelegi, gusturi, nu asa, se vedea clar ca are nevoie de o femeie. Asta, Maria, e inca o pustoaica neintarcata, arunca ea repede si pe acelasi ton ca si cum limba pick-upului ar fi zgariat buza discului fara zgomot. Deci vorba proverbului, vinuri si femei. Adica stii ce vreau sa zic, asa ca tine, postura!
- Ei, fireste ca inteleg, completa repede Johnny strangand gatul berii cu forta.
- Pai da, uite, acum mi-am si adus aminte cu cine semana. Cu fostul meu amant, Jo, ala de rupea scaune cu cotul. Muschi si gat puternic, strat! , dar nu era sic..vezi tu, nu avea stil. Cum sa ies cu el in lume cand nu stie cum innobileze o doamna, da, o doamna trebuie innobilata. Trebuie scoasa din tolul ei si ajutata: azi o blana, maine o poseta, ai nevoie de un ruj, doua, trei si tinuta, vrei sa iesi cu mine pai scoate-ma cu totul ca asa nu vrei sa ies! Trebuie, ca sa-ti spun asa, sa-i stergi praful bibeloului. Ca asta e, uite, cum e prietena ta, e innobilata!
- Da, da, innobilata, repeta Johnny stergandu-si spuma din jurul buzelor groase.
- Asta e femeia. Si el, barbat, da, Italianul, ca despre el vorbeam.
In noapte trecuta, asta a fost la mare priza.
Astazi, Linsday era extrem de incantata de soare. Era asa de lucios si distrat si se scalda bucuros in marea de nori. Nori? Prea mult spus. Pasta pufoasa diluata, colorata pe alocuri de punctarea pescarusilor. Ce frumoase erau aceste pasari inalte, mereu libere si mereu aruncandu-se cu disperare catre cer, mare sau nisip. Mereu in cautare, tipand ascutit la intalnirea fericirii.
-Buna, ce faci? Nu ma asteptam sa ne reintalnim aici.
Linsday tresari la auzirea acestei voci, se ridica lasand la o parte gratia studiata si isi incrunta usor fruntea intr-un efort de aducere aminte. Un tip inalt, cu parul de un blond cerat si picioare nemaipomenit de lungi statea in diagonala fata de ea, privind-o increzator si usor amuzat. Nu intelegea de unde aparuse figura asta noua care pretindea ca o cunoaste, se simtea stanjenita ca nu isi putea aduce aminte nimic in legatura cu el. Isi concentra inca o data privirea asupra lui si ii observa trasaturile aspre, fata usor osoasa, dar rotunjirea sprancenelor lui ii adanci nedumerirea.
-Nu cred ca stiu cine esti.
Vestea
Mi-ai daruit un Martisor
Tu poate ai socotit ca asa se cade
Sau ai vrut sa-mi vezi zambetul ghiocel-inflorind
Dar sigur
Nu ai gandit cum de fapt cu el
M-ai prins de mana, m-ai innodat de trei ori si apoi…vai! m-ai pus sa-mi misc liber incheietura
DAR
eu nu mai pot, eu nu mai vreau, sigur eu nu mai gandesc.
Firul dual mi s-a strecurat cu miscari de feriga printre degetele radacini si
Apa in vartejuri a patruns, iar acum se scurge in clipiri de spori catre ceea ce
Ei numesc atriu, ventricol stang, dar inima ii cheama ciucure alb, rosu
Pulsand ca aripi de fluture
Ce zbate prins de firul Martisorului tau.
Mai inainte, liber parul isi tragea frunzele ca mimoza sub atingerile gri.
Si mi-ai daruit un Martisor
DAR
Nu ai stiut cum de fapt cu el
Mi-ai prins fir cu fir si le-ai impletit intr-un buchet de ghiocei galbeni, deschisi
Atat cat parfumul viu inca sa nu iasa in vantul purtator, ci sa creasca inauntru
Zvacnind fara intrerupere ca magma in viscerele bulbului, urcand pana in varful
Alunitelor trifoi si rasucind buzele si pielea cu vestea ca:
Eu vreau, eu pot si sigur eu ma gandesc la tine.
