Imi plac oamenii
Imi plac oamenii…Azi ma intorceam spre casa, as usual, cand am avut o traire nu la fel de intrata in banal..dimpotriva. Din pas cu pas, am realizat intr-o trecere de pietoni cum vin spre mine multi oameni, ca un evantai agitat de o mana nevazuta. Si deja culori, haine, coafuri, matasuri, totul s-a pierdut in prezenta privirii. Parca el si ea, ei si toti veneau catre mine cu ochii, unii intrebatori, altii agitati, altii insistenti, altii obositi, altii doar trecand pe langa mine.
In valtoarea mersului am vazut ochii tai albastri privindu-ma instigator si m-am simtit frumoasa, am vazut ochii ei caprui zambind ca in urma unei amintiri placute, am vazut ochii lui obositi si am incercat sa ii incurajez cu optimismul din privirea mea, am vazut ochii lor trecand pe langa mine si indreptandu-se haotic catre acolo-undeva.
Oare atat de greu e sa privesti o persoana in ochi si sa ii zambesti, in acele fractiuni de secunda sa ii oferi intelegere, incredere, forta de a merge inainte si de a fii mandru de ce este in fiecare pas, in fiecare cuvant scris sau spus, in fiecare gand reflectat in adancimile irisului?!
Imi plac oamenii si as vrea sa cred ca o parte dintre noi reusesc sa se traga din amestecul asta cu mixerul de zi cu zi si fac ceva pentru ei si ceilalti. Un lucru e sigur: puterea privirii nu se masoara in stratul de fard, rimel si altele cu care gagicile isi vopsesc ochii, nu se masoara in intensitatea culorii irisului tau, nu se masoara in dimensiunea pupilei, ci este doar o chestiune de a dori sa citesti pentru intelegere, pentru a patrunde inlauntru.
P.S. As vrea sa te fac fericit(a), si o sa te fac, dar trebuie sa vezi ca nu sunt o papusa de portelan!
Leave a Reply
